Decretul de ieri al președintelui Vladimir Putin cu privire la denunțarea Tratatului CFE – Tratatul privind forţele armate convenţionale din Europa, a fost ultimul cui bătut în sicriul acelei arhitecturi de securitate pe care noi și americanii am edificat-o în urma primului război rece.
Acum putem să concentrăm pe teritoriul nostru armamente în asemenea cantități și în acele locuri unde vom considera necesar, fără a ține cont de restricțiile prevăzute în Tratatul CFE. Este adevărat că deja de 15 ani nimic nu ne limitează în acest sens, pentru că, printr-un alt decret al său din 2007, Vladimir Putin a suspendat participarea Rusiei la acest Tratat. Dacă actualul decret este ultimul cui, atunci acela a fost primul avertisment, sau, mai exact, al doilea: mulți în Occident calculează perioada conflictului actual dintre Rusia și Occident de la discursul lui Putin la Munchen, care a fost rostit tot în 2007.
Cincisprezece ani în politică este un termen enorm, dar încetarea acțiunii a ceva care și așa nu funcționa de mult timp nu este nicidecum o formalitate acum, ci un semnal foarte important al Rusiei către Occident, poate chiar mai important decât acel discurs de la Munchen. Dacă Washingtonul și Bruxellesul nu numai că ar fi ascultat acest discurs, ci l-ar și fi auzit, Tratatul CFE putea fi salvat și nu ar fi fost nevoie nici măcar de suspendarea participării Rusiei la el. Am fi trăit atunci în alte condiții: fără extinderea NATO, fără conflictul în jurul Ucrainei, fără sancțiuni, într-un cuvânt, fără al doilea război rece, dar Occidentul a ales o altă cale.
Tratatul CFE a fost un document epocal: pentru prima dată în istoria Europei, statele sale s-au înțeles în privința unei asemenea transparențe în chestiuni de apărare, cursa înarmărilor a fost oprită, al treilea război mondial se transforma într-un mit, venea o minunată lume nouă. Tratatul s-a transformat într-un element de descurajare a Rusiei în favoarea Occidentului mai târziu, când Alianța Nord-Atlantică, contrar promisiunilor făcute în perioada semnării Tratatului CFE, a început să se extindă spre est.
În schema CFE, principala amenințare pentru Rusia a fost aceea că Republicile Baltice nu s-au alăturat Tratatului, deși Washingtonul și Bruxellesul le-ar fi putut obliga cu ușurință să facă acest lucru. În practică, asta însemna că în statele NATO de la granița cu Rusia pot fi păstrate câte vrei tancuri americane, de exemplu, în timp ce Tratatul limita Moscova în ceea ce privește numărul de armamente și amplasarea acestora.Având în vedere tot la ce am ajuns acum, respectarea Tratatului CFE ar fi însemnat o sinucidere lentă pentru Rusia.
În acest fel, tot ce era important pentru noi s-a întâmplat încă atunci, în 2017. Dar iată pentru Occident – abia acum, cânt Tratatul nu este pur și simplu suspendat, ci denunțat. Da, noi nu l-am îndeplinit timp de 16 ani, dar în toți acești ani la el se putea reveni printr-un singur decret prezidențial. Acum însă o întoarcere înapoi este imposibilă, pentru începerea unei noi demilitarizări Europa va fi necesar să se convină în privința unui nou tratat, să-l semneze și să-l ratifice, ceea ce va fi de asemenea un eveniment epocal. Cel mai probabil, unul care va pune capăt deja noului război rece.
Odată și odată el se va încheia. Nimeni nu va putea schimba faptul că vecinilor de pe continent le este mai convenabil să coopereze decât să-și crească armatele unul împotriva celuilalt. Cooperarea este de fapt norma, în timp ce conflictul politic care ar putea duce la un nou război mondial este o anomalie periculoasă. Și această anomalie a devenit posibilă numai din cauza influenței sporite a SUA în afacerile europene. Anume ea a făcut ca visul despre o Europă sigură și neînarmată să devină irealizabil.
SUA, ca factor destabilizator, se vor retrage doar în cazul în care le vor seca puterile. Acest lucru nu se va întâmpla curând, dar cu atât mai devreme, cu cât Europa va începe să se împotrivească influenței americane. Acest lucru de asemenea sună prea frumos pentru a fi adevărat, dar pentru asta există motive determinante serioase, inclusiv moartea Tratatului CFE.
Cetățenii din țările Europei nu au conștientizat deocamdată că războiul rece este o plăcere prea costisitoare, iar cei care știau anterior, din păcate, au reușit să uite. Pierderile suportate în urma confruntării economice cu Rusia sunt doar primele poziții dintr-un cont lung și înrobitor. S-au dus timpurile când economiile făcute din contul apărării permiteau pomparea miliardelor suplimentare de euro în sfera socială. În loc de aceasta va trebui, dimpotrivă, să se restrângă – să achite mai multe impozite și/sau să facă serviciul în armata de recrutare, care în ultimii ani a început deja să fie restabilită în Țările Baltice.
Confruntarea sistemică cu Rusia va consuma atât de mult din bunăstarea europeană , încât mai devreme sau mai târziu cineva va dori să oprească această risipă. Ideea că accesul la enorma piață rusească și obținerea resurselor energetice de acolo este mult mai plăcută și profitabil decât investițiile în cel de al treilea război mondial este prea evidentă pentru a fi considerată fără speranță.
Liderii UE înțeleg fără îndoială și acum acest lucru, dar au optat pentru un alt scenariu – scenariul înfrângerii militare a Rusiei. După aceasta, așa cum speră adversarii noștri, ar putea urma tulburările, venirea la putere a unui guvern proeuropean și transformarea Rusiei într-o putere de rangul al treilea, aflată în poziție de subordonare. În acest caz, tot ceea ce nu le place europenilor în actuala situație ar putea fi redus la zero. Chiar și la limitările Tratatului CFE am fi putut fi întorși până la 29.05.2023 printr-un singur decret. Acum nu se poate.
Calea spre garanțiile de pace și economii din contul războiului va fi grea și dificilă. Ea va include o nouă delimitare a sferelor de influență, restabilirea treptată a încrederii, o mulțime de acorduri interstatale care vor anticipa ceea ce ar putea înlocui Tratatului CFE ca unui anumit ideal (cu puțin timp în urmă, real) al coexistenței fără conflicte pe același continent.
Undeva pe această cale s-ar putea ca SUA într-adevăr să-și piardă puterile și să se retragă, după care procesele benefice pentru Europa vor merge mult mai repede. Însă până atunci, Rusia trebuie să reziste în sensul direct al cuvântului, deoarece ”planul A” este încă în vigoare în privința noastră – acela cu înfrângerea militară, distrugerea geopolitică și înrobirea politică.
Pentru ca să se încheie noul război rece, noi trebuie să-l câștigăm pe cel pe deplin fierbinte – care este purtat acum împotriva noastră. Însă războiul rece poate fi câștigat doar împreună (sau pierdut împreună), pentru că victoria nu poate fi decât încheierea acestuia – trecerea de la confruntare la cooperare.
De Dmitri Bavîrin