România
Știri, articole și comentarii despre viața publică din România

Protest al sindicatelor feroviare din România

CFR
Nu doar învățământul preuniversitar s-a revoltat împotriva incompetenței guvernării. Și sindicaliștii din companiile feroviare ale statului român, ies la protest.
Sputnik
BUCUREȘTI, 29 mai -Sputnik. Angajații CFR pichetează luni, între orele 10.00 -13.00, în fața Ministerului Transporturilor, având mai multe solicitări cu privire la bugetul CFR Călători și CFR Infrastructură dar și creșterea salariilor.
Liderii sindicali au menţionat că ceferiştii sunt revoltaţi de continuarea degradării condiţiilor de muncă şi în anul 2023, dar şi de faptul că nu există la CFR Călători o salarizare care să permită un sistem de stimulare al performanţei şi de creştere a eficienţei angajaţilor.
De asemenea, alte nemulţumiri sunt legate de degradarea condiţiilor de călătorie cu trenurile de călători ale CFR Călători şi în anul 2023 din cauza lipsei fondurilor de reparaţii material rulant şi al fondului de investiţii, de reţinerea celor 10% la bugetele de compensaţie/subvenţie şi la facilităţile de călătorie, de faptul că CFR Călători în anul 2023 funcţionează pe un buget mai mic decât în anul 2022, deşi preţurile sunt duble şi de favorizarea Operatorilor de Transport Feroviar de Călători privaţi în raport cu CFR Călători.