România
Știri, articole și comentarii despre viața publică din România

Cumnatul secretarului adjunct al NATO, dat în urmărire generală

Polițiștii care s-au deplasat la domiciliul fostului director Eximbank Mircea Ionuț Costea pentru a-l ridica, în vederea executării condamnării la închisoare pronunțate vineri, nu l-au găsit la domiciliu.
Sputnik
BUCUREȘTI, 27 mai – Sputnik. Mircea Ionuț Costea, cumnatul lui Geoană, condamnat la 6 ani de închisoare în același dosar cu fostul ministrul român Sebastian Vlădescu, a fost dat în urmărire generală
Polițiștii care s-au deplasat la domiciliul fostului director Eximbank Mircea Ionuț Costea pentru a-l ridica, în vederea executării condamnării la închisoare pronunțate vineri, 26 mai 2023, nu l-au găsit la domiciliu. Acesta a fost dat în urmărire generală, poza sa fiind încărcată pe site-ul Poliției Române la capitolulul „persoane urmărite”.
Costea, care este cumnatul lui Mircea Geoană, a primit șase ani de închisoare, vineri, în dosarul mitei de 20 de milioane de euro pe care compania austriacă Swietelsky a dat-o unor oficiali români şi unor persoane influente, ca să-şi asigure încheierea contractelor și plata facturilor pentru reabilitarea tronsonului de cale ferată Bucureşti-Constanţa, transmite libertatea.ro.
În același dosar a fost condamnat, la 7 ani și 4 luni de închisoare, Sebastian Vlădescu. Fostul ministru al finanțelor s-a predat deja și a fost încarcerat.