BUCUREȘTI, 26 mai – Sputnik. Salan spune că afirmația că România nu are bani pentru educație sau sănătate pentru că îi dă pe arme este, ”în același timp, falsă și nocivă”.
”Parlamentul României este garant pentru modernizarea armatei”, a subliniat deputatul PSD.
Acesta a prezentat câteva din achizițiile guvernului Ciucă în domeniul înzestrării armatei.
Astfel, spune deputatul PSD, pentru Forțele Terestre au fost aprobate, săptămâna trecută, inițierea procedurilor de achiziție pentru 54 de tancuri Abrams, modernizate, din stocul Armatei SUA, împreună cu muniția și stimulatoarele de instruire.
La acestea se adaugă contractul privind încă 150 de blindate Piranha 5, care suplimentează primele 227 de transportoare. De asemenea, au fost achiziționate 298 de blindate de luptă complete MLI, pentru dotarea structurilor de infanterie mecanizată din cadrul Forțelor Terestre.
O altă achiziție importantă o reprezintă sistemele de lansatoare multiple de rachete sol-sol cu bătaie mare HIMARS, obținute direct, prin Guvernul SUA.
Și nu trebuie omise cele șapte sisteme de apărare antiaeriană cu rachete sol-aer Patriot, achiziționate tot de la Guvernul SUA, dintre care 4 sunt deja recepționate.
Forțele Navale Române sunt și ele incluse în acest proces de transformare și modernizare. Astfel, tot săptămâna trecută, Parlamentul României a aprobat inițierea – prin Direcția generală pentru Armamente – procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție aferente următoarelor programe de înzestrare: ”Vânătorul de mine”, ”Submarin împoriva amenințărilor de suprafață și subacvatice” și ”Modernizare nave purtătoare de rachete”.
Săptămâna trecută, în cadrul unei ceremonii speciale, ultimele avioane MIG LanceR ale armatei au fost scoase din uz. Locul lor va fi luat de avioane de luptă F-16. Primele 16 avioane de luptă de acest tip au intrat deja în dotarea aviației militare. Urmează să mai fie integrate alte 32 de aparate similiare achiziționate din Norvegia. Consiliul Suprem de Apărare a Țării a decis intenția de a achiziționa și avionul de luptă F35, care este invizibil pe radar și poate atinge o viteză de zbor de 2000 de kilometri pe oră, a declarat deputatul, citat de inpolitics.ro.