CHIȘINĂU, 25 mai – Sputnik. Cooperarea în cadrul UEEA progresează cu mult succes, Rusia apreciază interacțiunea cu toate țările membre ale uniunii și edifică relații pe principii de parteneriat, a declarat președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, citat de RIA Novosti.
„Aș vrea să subliniez că cooperarea în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice progresează într-adevăr cu mult succes”, a spus Putin în cadrul ședinței în format restrâns a Consiliului Suprem al Uniunii Economice Eurasiatice.
Făcând referire la afirmațiile președintelui Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokayev, liderul rus a căzut de acord cu faptul că în EAEU „principalul beneficiar este Armenia” pentru că „Armenia are cea mai mare rată de creștere economică”. Răspunzând la întrebarea lui Putin, premierul Nikol Pașinian a comunicat că creșterea PIB-ului țării este de 12,1%.
„Acesta este, desigur, o cifră serioasă, foarte serioasă”, a spus în replică Putin.
El a adăugat că Rusia apreciază foarte mult parteneriatul strâns cu toate statele membre ale uniunii, care sunt „edificate consecvent pe principiile avantajului reciproc, respectului și luării în considerare a intereselor unul altuia”.