CHIȘINĂU, 22 mai Sputnik. Teritoriul Azerbaidjanului, pe care este gata să-l recunoască Erevanul, include și Nagorno-Karabah, a declarat prim-ministrul Armeniei Nikol Pașinian în cadrul unei conferințe de presă.
"Acei 86,6 mii de kilometri pătrați includ și Nagorno-Karabah. Dar trebuie constatat totodată că problema drepturilor și securității armenilor din Nagorno-Karabah trebuie să fie discutată în formatul Baku-Stepanakert", a spus el.
În același timp, Pașinian și-a exprimat speranța că se va conveni cât mai rapid asupra textului tratatului de pace cu Azerbaidjanul, deși a recunoscut că nu consideră realistă semnarea acestui document la întâlnirea cu Ilhan Aliev de la Moscova, pe 25 mai.
Pașinian a vorbit săptămâna trecută despre recunoașterea reciprocă a integrității teritoriale a Armeniei și Azerbaidjanului în cadrul granițelor administrative sovietice. Potrivit acestuia, Baku recunoaște 29,8 mii de kilometri pătrați ai teritoriului Armeniei, iar Erevanul - 86,6 mii de kilometri pătrați ai teritoriului Azerbaidjanului. Dar, a adăugat premierul, trebuie create garanții care să excludă continuarea politicii de epurare etnică și genocid în privința armenilor din Karabah.