Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Alegerile din Turcia: cum au votat cetățenii turci din România și din Republica Moldova?

Diaspora turcească a avut o prezenţă scăzută la alegerile prezidenţiale şi legislative din Turcia ce au avut loc duminică, 14 mai. De asemenea votul a fost unul împărţit, mult mai tranşant decât la alegerile ce au avut loc în Turcia.
Sputnik
BUCUREŞTI, 15 mai -Sputnik. Deşi în Turcia prezenţa la vot a fost de aproape 89%, în România şi Republica Moldova mai puţin de jumătate din cetăţenii turci cu drept de vot au ales să îşi exprime opţiunea politică.
Cetăţenii turci rezidenţi în Republica Moldova şi în România au votat în proporţie de 43,37%. Aceasta înseamnă că au votat 373 de cetățeni turci.
Aceștia au ales în proporție de 54,96% pe Kemal Kilicdaroglu, 40,21% pe Recep Tayyip Erdogan. 2,68% pe Muharrem Ince și 2,15% cu Sinan Ogan, surpriza politică a acestor alegeri.
În România au votat 4422 de cetățeni turci, adică 44,45% din totalul cetăţenilor. Votul acestora s-a dus spre Kemal Kilicdaroglu, în procent de 57,82%. Erdogan a primit 37,72%, Sinan Ogan, 2,99% și Muharrem Ince, 1,47%.
În ambele ţări este puternică prezenţa reţelei Hizmet, condusă de carismaticul lider religios Fettulah Gulen, pe care Erdogan îl consideră a fi principalul său adversar politic din umbră.