Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Moscova: Curtea Penală Internațională este o „marionetă a Occidentului”

Președinția rusă a criticat Curtea Penală Internațională de la Haga, denunțând lipsa de suveranitate a acesteia și instrumentarea ei împotriva Moscovei.
Sputnik
BUCUREŞTI, 12mai – Sputnik. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a criticat Curtea Penală Internațională (CPI), spunând că instituția servește ca un instrument de presiune împotriva Rusiei. Într-un interviu acordat canalului ATV al Republicii sârbe Bosnia, el a denunţat și mandatul de arestare emis în martie împotriva președintelui rus.
„În această situație, considerăm că acest organism internațional este într-adevăr doar o marionetă manipulată de Occidentul colectiv, care îl foloseşte pentru propriile scopuri pentru a exercita presiune împotriva țării noastre. Nu vor ajunge aici”, a spus Peskov, citat de Sputnik Africa.
Potrivit acestuia, unele state care trec printr-o criză de suveranitate „pot fi interesate ipotetic de împlinirea acestui ordin”, dacă apare o astfel de oportunitate. Cu toate acestea, este dificil să ne imaginăm acest rezultat, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Moscova nu recunoaște competența CPI și nu consideră deciziile sale ca fiind valide din punct de vedere juridic.
Pe 17 martie, Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin și a Mariei Lvova-Belova, comisar prezidențial pentru drepturile copilului. Instituția cu sediul la Haga îi consideră responsabili pentru „deportarea ilegală” a copiilor pe care autoritățile rusești i-au salvat din zonele atacate de ucraineni și i-au evacuat în regiuni sigure.
În jur de 30 de state nu au ratificat Statutul de la Roma, tratatul care a instituit CPI, printre aceste state fiind Statele Unite și Israelul.