Economie
Urmăriți portalul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu tendințele, fenomenele și fluctuațiile din economia Republicii Moldova

Inflația în Zona Euro continuă să crească

Inflația în Zona Euro a urcat la 7% în aprilie, fiind prima creștere din ultimele cinci luni, au arătat datele publicate marți de Biroul de Statistică al Uniunii Europene, Eurostat.
Sputnik
BUCUREŞTI, 11 mai – Sputnik, Doina Crainic. Prețurile de consum au crescut de la 6,9% în martie, creştere determinată de prețurile la produsele alimentare, care au crescut cu 13,6%, luna trecută, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Se așteaptă ca produsele alimentare, alcoolul și tutunul să aibă cea mai mare rată anuală în aprilie, fiind urmate de bunuri industriale non-energetice, în cazul cărora preţurile s-au ridicat cu 6,2%.
Preţurile la servicii au urcat cu 5,2% în aprilie, comparativ cu 5,1% în luna precedentă. Prețurile la energie s-au majorat din nou cu 2,5%, după o ușoară scădere cu 0,9% în martie, potrivit raportului, citat de RT.
Inflația de bază - cu excepția prețurilor la alimente și energie - a scăzut de la 5,7% în martie la 5,6% în aprilie. Cifrele sunt urmărite de factorii de decizie ai Băncii Centrale Europene, care vor decide, la o întâlnire joi, dacă vor continua să crească ratele dobânzilor pentru a reduce inflația.
Letonia continuă să se confrunte cu cea mai mare inflație, de 15%, fiind urmată de Slovacia, Lituania și Irlanda, care sunt afectate de o creștere din două cifre a prețurilor de consum în rândul celor 20 de membri ai Zonei Euro.
În Germania, cea mai mare economie a UE, inflaţia a scăzut la 7,6% în aprilie, de la 7,8% în martie. Pe de altă parte, în Franța, prețurile de consum au crescut cu 6,9% luna trecută, înregistrând o creștere față de 6,7% în martie, a menţionat Eurostat.
Deşi BCE nu a aplicat o nouă majorare a ratei, cele mai recente cifre fac şi mai probabilă această măsură, avertizează economiștii. Rata cheie pentru depozite în Zona Euro este de 3%.
Fondul Monetar Internațional (FMI) a precizat recent că atenuarea inflației şi evitarea, în același timp, a unei recesiuni constituie cea mai mare provocare cu care se va confrunta UE în lunile următoare.
Economie
Unul important producător de aur din Rusia pleacă din Occident în Kazahstan