Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Slovacia rămâne fără guvern

Slovacia, țară aflată în pline tensiuni economice și politice, după ce a ales un președinte progresist și s-a angajat pe linia euro-atlantică a sancțiunilor contra Rusiei, rămâne fără guvern.
Sputnik
BUCUREȘTI, 7 mai- Sputnik. Premierul Slovaciei, Eduard Heger, a anunțat duminică că a depus demisia guvernului.
Guvernul său- interimar până la alegerile parlamentare din luna septembrie, a fost puternic fragilizat de demisia mai multor miniștri.
Eduard Heger urmează să aibă mai târziu, duminică, o întrevedere cu preşedinta Zuzana Caputova, ale cărei prerogative includ numirea unui nou prim-ministru.
Vineri, ministrul de externe slovac, Rastislav Kacer, i-a cerut lui Caputova să-l elibereze din funcţie. Kacer nu îşi prezentase oficial cererea de demisie, deoarece se afla în turneu în afara ţării.
Un purtător de cuvânt al preşedinţiei slovace a confirmat însă vineri că biroul prezidenţial a primit o cerere de demisie scanată. Şi titularul agriculturii, Samuel Vlcan, şi-a anunţat intenţia de a demisiona şi se aşteaptă ca preşedinta Caputova să-i accepte demisia săptămâna viitoare, scrie Agerpres.
Anterior, în decembrie 2022, ministrul finanţelor, conservatorul Igor Matovic, fost şef al guvernului, şi-a anunţat demisia.