România
Știri, articole și comentarii despre viața publică din România

Inspecție a medicilor militari americani la spitale din nord-estul României

O vizită curioasă și îngrijorătoare a avut loc la sfârșitul acestei săptămâni în câteva spitale din județele Iași și Botoșani. Este vorba de o delegație de medici militari americani.
Sputnik
BUCUREȘTI, 6 mai -Sputnik. O delegaţie de medici militari americani au vizitat (inspectat?) mai multe spitale din nord-estul României. În Iaşi au mers la Spitalul Sfântul Spiridon şi la Spitalul Militar. În Botoşani au vizitat cea mai mare unitate spitalicească din judeţ, Spitalul Judeţean de Urgenţă, conform Monitorul de Botoşani.
Delegaţia americană s-a deplasat cu două autoturisme oficiale ale ambasadei SUA la Bucureşti dar au fost discreți cu privire la scopul real al vizitei lor. Vizita la spitalul din Botoșani a durat de la 9 dimineața până la ora 13, în cursul zilei de vineri.
„SJU a fost vizitat de un grup de medici de la Ambasada SUA în România. Vizită a fost organizată prin DSP Botoşani. Grupul de medici a vizitat UPU, laboratorul de analize medicale din sediul central, laboratorul de radiologie şi imagistica medicală, secţia de Ortopedie şi traumatologie şi secţia de AŢI. La final au declarat că au fost încântaţi de modul de organizare, funcţionare şi dotare a secţiilor”, a precizat economista Doina Cabă, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, conform BZI.
Motivul vizitei a rămas necunoscut dar, având în vedere poziţia geografică a spitalelor inspectate, se poate trage concluzia că vizita are legătură cu conflictul din Ucraina.