CHIȘINĂU,29 apr - Sputnik. Ucraina a trimis note de protest Poloniei și Uniunii Europene din cauza blocării importului de produse agricole, a scris Oleg Nikolenko, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al țării.
„Asemenea restricții, indiferent de motivele care ar putea fi justificate, nu sunt conforme cu Acordul de Asociere dintre Ucraina și UE și cu principiile și normele Pieței Unice a UE”, a spus el.
Nikolenko susține că există toate temeiurile legale pentru reluarea imediată a exporturilor agricole ucrainene către Polonia, România, Ungaria, Slovacia și Bulgaria.
Polonia , Ungaria și alte câteva state europene, pe fondul protestelor fermierilor locali, au anunțat suspendarea importurilor de produse agricole ucrainene care intră fără taxe pe piața europeană. Cu toate acestea, vicepreședintele CE Valdis Dombrovskis a declarat cu o zi înainte că este posibil să se ajungă la un acord cu cele cinci țări ale Uniunii pentru ridicarea acestei interdicții, cu unele excepții.