BUCUREŞTI, 29 apr – Sputnik.Ministerul Tranziție Energetice din Franța a fost de acord să permită Framatom, o filială în domeniul energiei nucleare a companiei Électricité de France (EDF), să participe la construcția a două reactoare la centrala nucleară ungară Paks-2, alături de gigantul nuclear rus Rosatom, a informat joi Le Monde.
Potrivit raportului, chestiunea participării Framatome la construcția proiectului a fost discutată luna trecută în timpul unei întâlniri între președintele francez Emmanuel Macron și premierul ungar, Viktor Orban. Problema este controversată din cauza sancțiunilor UE împotriva Rusiei. Cu toate acestea, „până în prezent, sancțiunile europene nu vizează industria nucleară [rusească]. Dacă actorii francezi doresc să se angajeze în parteneriate cu alți actori europeni, nu vom împiedica acest lucru”, a declarat pentru ziar o sursă apropiată de Agnès Pannier-Runacher, ministrul Tranziție Energetice din Franța.
„Jucătorii francezi din industria nucleară îi susțin pe partenerii noștri europeni, în special, Ungaria, în toate proiectele pe care le desfășoară pe teritoriul lor, atâta vreme cât respectă strict cadrul european al sancțiunilor internaționale”, a adăugat sursa, potrivit RT.
Surse Le Monde au remarcat că Parisul și Budapesta împărtășesc „o viziune similară puternică privind energia nucleară”, în ciuda dezacordurilor cu privire la alte probleme de pe agenda UE. Framatome a refuzat să comenteze raportul.
Luna trecută, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat că țara sa ar putea crește rolul companiei Framatome în proiect, în urma problemelor cu un alt furnizor, Siemens Energy, din Germania. Ambele companii au fost contractate pentru a furniza Paks-2 sisteme de control pentru noile reactoare, ca parte a unui consorțiu francez-german.
Însă participarea Siemens la proiect este în prezent blocată de Berlin în contextul sancțiunilor legate de Ucraina și a eliminării treptate din Germania a energiei nucleare.
Proiectul Paks-2 a fost lansat în 2014 în baza unui acord între Ungaria și Rusia. Acesta a avut în vedere construcția a două reactoare nucleare de către Rosatom și un împrumut rusesc de stat pentru a finanța cea mai mare parte a proiectului. Cele patru reactoare existente la Paks au fost aduse în funcţiune între 1982 și 1987 și produc aproximativ jumătate din energia electrică a țării.