Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Belarusul declară că SUA promovează o politică de confruntare în regiunea SCO

Ministrul Apărării Hrenin: SUA promovează o politică de destabilizare și confruntare în regiunea SCO
Sputnik
CHIȘINĂU, 29 apr – Sputnik. Washingtonul realizează în regiunea SCO o politică îndreptată spre destabilizare și confruntare, a declarat ministrul Apărării al Belarusului, Viktor Hrenin.
Șeful departamentului de apărare al țării a luat cuvântul la New Delhi, în cadrul ședinței miniștrilor Apărării din statele membre ale Organizației pentru Cooperare de la Shanghai.
"Activitatea Washingtonului destabilizează regiunile, îi forțează pe restul - atât pe concurenți, cât și pe aliați - să se angajeze în confruntare. S-a manifestat clar linia americană, îndreptată spre extragerea beneficiilor unilaterale din orice criză din lume", a declarat Hrenin, citat de serviciul de presă al Ministerul belarus al Apărării.
Ministrul a constatat că lumea unipolară care a existat în ultimii 30 de ani este de domeniul trecutului. "În același timp, anumite forțe s-au confruntat cu criza globalizării, construită pe dominația monetară, financiară, tehnologică și culturală a SUA. Pentru ei este extrem de important să păstreze modelul unipolar al lumii", a spus el.
Șeful Ministerului Apărării al Belarusului și-a exprimat convingerea că în acest caz este vorba de controlul asupra resurselor și bogățiilor întregii planete. „Și în această afacere, aceste forțe sunt împiedicate de factori precum granițele de stat și orice fel de identitate, inclusiv civilizațională și religioasă”, a menționat Hrenin.
Ministrul a adăugat că, pentru a exclude o ciocnire militară directă, sunt folosite „zonele gri” de instabilitate în jurul statului-victimă ales și sunt purtate „războaie proxy”.