CHIȘINĂU, 27 apr - Sputnik. Drapelul de Stat al Republicii Moldova împlinește astăzi 33 de ani. În cursul ceremoniei a fost arborat drapelul și a răsunat imnul, iar președintele Maia Sandu a ținut un discurs în fața celor prezenți la eveniment.
La ceremonia solemnă organizată în fața Guvernului au mai participat speakerul Igor Grosu și premierul Dorin Recean.
„Onorăm Tricolorul, simbolul cu care ne-am dobândit independența, libertatea și suveranitatea. A fost simbolul mișcării noastre de eliberare națională. Ne-a unit acum trei decenii. Azi, sub acest drapel este dusă faima țării noastre în întreaga lume. În 2023 putem purta drapelul cu mândrie și nestingheriți oricând și oriunde am fi. Drapelul aduce aminte de unitate. Moldova e suverană, independentă și indivizibilă. Indiferent de culoarea politică, acum, mai mult ca niciodată, trebuie să fim uniți sub culorile Tricolorului”, a spus Sandu.
Ziua drapelului național a fost instituită de Parlamentul de la Chișinău în aprilie 2010, dar pentru prima dată Ziua Tricolorului a fost desemnată la data de 27 aprilie 1990, de către deputații primului Parlament, fiind arborat în aceeași zi pe clădirea forului legislativ.