BUCUREȘTI, 26 apr -Sputnik. Aparent benignă, solicitarea intelectualilor a fost primită cu revoltă de majoritatea credincioșilor creștin ortodocși români, reticenți față de mișcarea ecumenică. Însă tonul solicitării nu exclude însă mize politice și geopolitice mai adânci.
Principalii solicitanți, între care fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi, dar și actualul purtător de cuvânt al Patriarhiei BOR, Vasile Bănescu, nu își ascund punctele de vedere rusofobe și dorința de a vedea lumea ortodoxă românească separată de Ortodoxia rusă.
Arhiepiscopii Teodosie al Tomisului și Calinic al Sucevei, s-au declarat categoric împotriva demersului, fiind declanșată o campanie de presă contra lor, sub acuza că ar fi „agenți de influență ruși”.
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu, atrage atenția asupra riscului ca demersul intelectualilor respectivi să fie prea puțin inocent, fiind legat de negocierile purtate de Patriarhia Constantinopolului cu Bisericile din Apus pentru a se ajunge la o dată comună de serbare a Învierii. Demersul ar putea să fie unul asemănător celui al recunoașterii autocefaliei Bisericii întemeiate de regimul de la Kiev.