România
Știri, articole și comentarii despre viața publică din România

Pe modelul Moldovei, și în România se pregătește închiderea unui post tv

studioul unui post de televiziune
Europarlamentar și președinte de partid, Dacian Cioloș cere închiderea postului România TV, amintind de situația similară din Republica Moldova unde mai multe posture tv au fost închise
Sputnik
BUCUREŞTI, 22 apr - Sputnik. Dacian Cioloș, europarlamentar și președintele partidului REPER, cere închiderea postului de televiziune România TV, pentru că, în opinia lui, „se face portavoce pentru vocile Rusiei în România și depășește toate limitele libertății de exprimare incitând la ură și discriminare”.
Aceeași motivație ca și în cazul interzicerii și închiderii unor posturi tv în Moldova!
Culmea este că, în mesajul în care cere închiderea România TV, Dacian Cioloș spune că este ”De ani de zile un apărător al libertății de exprimare, al ziariștilor și al presei libere”. Ca și Maia Sandu, de altfel, nu-i așa?
Una din acuzațiile lui Dacian Cioloș este că România TV ar fi ”portavoce pentru vocile Rusiei în România și depășește toate limitele libertății de exprimare incitând la ură și discriminare”.
Mai mult, el îi acuză pe politicienii care merg la emisiunile ”acestui post de propagandă rusească” că sunt părtași ”la modul brutal și iresponsabil în care moderatorii România TV au călcat în picioare memoria unei femei în suferință”, a scris Cioloș pe una din rețelele de socializare.
Cioloș se referă la cazul decesului jurnalistei Iulia Marin, care a fost dezbătut pe România TV, mai multe redacții și ONG-uri soroșiste semnând și un apel împotriva România TV.
Deja Consiliul Naţional al Audiovizualului a anunțat că va analiza în şedinţa din 25 aprilie două emisiuni difuzate de postul România TV, luând în considerare toate sesizările, individuale şi colective, primite din partea publicului şi a membrilor Consiliului.