BUCUREȘTI, 12 apr -Sputnik. O nouă reuniune trilaterală România – Ucraina – Moldova va avea loc joi, 13 aprilie, la București, la nivelul miniștrilor de Externe și ai Apărării celor trei state. Agenda discuțiilor va fi axată pe teme de securitate, se arată într-un comunicat al MAE din România.
La reuniune vor participa șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu, și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Ucraina va fi reprezentată de miniștrii Dmitro Kuleba și Oleksii Reznikov, care tot joi vor participa la prima Conferință privind Securitatea regiunii Mării Negre sub egida Platformei Internaționale Crimeea. Evenimentele vor fi găzduite de ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, și șeful de la Apărare, Angel Tîlvăr.
La finalul reuniunii, cei șase demnitari vor susține declarații comune de presă, anunțată pentru ora 15,00- ora României. Trilaterala România – R. Moldova – Ucraina a fost lansată în toamna anului 2022. Prima reuniune a fost organizată în septembrie, la Odesa, Ucraina.
De asemenea, acest eveniment va fi prilej pentru negocieri între state. Se așteaptă ca, la solicitarea PSD, Bogdan Aurescu să ridice problema interzicerii vânzării cerealelor și produselor agricole ucrainene pe teritoriul României.