Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Xi Jinping a comentat poziția Chinei cu privire la Ucraina

Xi Jinping în vizită oficială la Moscova, 20 martie 2023
Xi Jinping: China adoptă o poziție obiectivă și imparțială în privința crizei ucrainene.
Sputnik
CHIȘINĂU, 20 mart – Sputnik. China adoptă o poziție obiectivă și imparțială în privința crizei ucrainene, promovând în mod activ negocierile de pace, a declarat președintele RPC, Xi Jinping, într-un articol de autor pentru RIA Novosti și ”Rossiskaia Gazeta”.
„De la începutul anului trecut se observă o agravare totală a crizei ucrainene. În baza esenței însăși a ceea ce se întâmplă, China adoptă invariabil o poziție obiectivă și imparțială, depune eforturi active pentru a contribui la reconciliere și la negocieri de pace”, a scris Xi Jinping.
El a menționat de asemenea că șirul de viziuni pe care le-a exprimat servește drept principiu fundamental al Chinei în reglementarea ucraineană.
„Este vorba, în particular, despre necesitatea de a respecta obiectivele și principiile Cartei ONU, de a respecta îngrijorările rezonabile ale tuturor statelor în domeniul securității, de a sprijini toate eforturile îndreptate spre soluționarea pașnică a crizei ucrainene și de a asigura stabilitatea lanțurilor globale de producție și furnizare”, a scris Xi Jinping.
În opinia lui, ”Poziția Chinei privind reglementarea politică a crizei ucrainene”, care a fost publicată recent, reflectă la maximum unitatea punctelor de vedere ale comunității mondiale privind depășirea crizei ucrainene, ținând cont de îngrijorările raționale ale tuturor părților.
„Documentul servește drept factor constructiv în neutralizarea consecințelor crizei și promovarea unei reglementări politice”, a subliniat liderul Chinei.
Președintele RPC, Xi Jinping, efectuează în perioada 20-22 martie o vizită de stat în Rusia, care va fi prima sa deplasare în străinătate după realegerea în funcția de șef al statului pentru al treilea mandat.
Pe 24 februarie, Ministerul de Externe al Chinei a publicat o declarație cu poziția privind soluționarea politică a crizei ucrainene, care conține 12 puncte. Printre punctele principale: necesitatea respectării suveranității și integrității teritoriale a tuturor țărilor, reluarea dialogului direct între Moscova și Kiev, îndemnul de a nu admite escaladarea în continuare a situației.
Rusia
„Este un colțișor de Rai”. Întâlnirea lui Vladimir Putin cu locuitorii din Mariupol -Video