Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Jurnalistul Marat Kasem a scris o scrisoare din închisoarea de la Riga

Jurnalistul Sputnik Marat Kasem
Jurnalistul Sputnik Marat Kasem a scris o scrisoare de ziua lui din închisoarea de la Riga
Sputnik
CHIȘINĂU, 14 mart – Sputnik. Jurnalistul Marat Kasem a adresat o scrisoare redacției Sputnik Lituania din închisoarea de la Riga, secvențe din care au fost publicate pe canalul Telegram al instituției de presă.
"Veți primi probabil această veste de la mine de ziua mea. Sincer vorbind, am avut întotdeauna o atitudine sceptică față de ea. E cam tristă cumva... Voi încerca să comand un tort la magazinul închisorii și îmi voi servi colegii de celulă. Vom face o infuzie tare de ceai, vom fuma țigări. Treizeci și trei de ani este vârsta lui Hristos, după cum se știe", a scris el în scrisoarea datată cu 12 martie.
Potrivit jurnalistului, mâncarea este suportabilă – meniul este pe o săptămână: se dă hrișcă, cartofi cu varză, dimineața - terci de gris și ceai, la cină - uneori pește.
"Literatura îmi permite să-mi distrag atenția, dar nu îmi dă prea multă putere. Gandhi nu mi-a prea mers la suflet. Citesc mult, deși nu mai sunt în izolare. În momentul de față studiez cartea lui Algirdas Paleckis „Gând încătușat”. Este scris sub forma unui jurnal, se citește ușor”, a explicat Kasem.
El a adăugat că timpul pentru el „se întinde ca o plastilină” și are senzația că a trecut deja un an.
"Vremea este îngrozitoare aici, dar uneori ies la plimbare. O oră pe zi se cuvine, suntem scoși dimineața. E frumos să visezi la primăvară în libertate. Și voi menționa că primăvara se termină în mai, exact la începutul lunii va fi revăzută iarăși măsura preventivă (are loc la fiecare două luni).De altfel,eu trăiesc după principiul „Lasă speranța oricine ai intra aici”, a conchis jurnalistul.
Marat Kasem este cetățean al Letoniei, de câțiva ani locuiește și lucrează la Moscova în cadrul grupului media ”Rossiya Segodnya”, care include și Sputnik Lituania. Pe 30 decembrie, jurnalistul a plecat în Letonia din motive familiale, iar pe 5 ianuarie instanța de la Riga a decis arestarea lui.
Directorul general al grupului media ”Rossiya Segodnya”, Dmitri Kiseliov, a menționat că organizația va îndemna comunitatea internațională să reacționeze și va face „tot ce este posibil pentru a-l elibera” pe Kasem. Totodată, Kiseliov a calificat însăți reținerea drept ilegală, iar arestarea, potrivit acestuia, are loc în condițiile „fărădelegii europene, când o persoană poate fi arestată pentru desfășurarea activități jurnalistice profesionale, pentru opinie, pentru poziție, pentru informația pe care o exprimă”.
Consiliul pentru drepturile omului de pe lângă președintele Rusiei și ombudsmanul Tatiana Moskalkova au făcut apel la Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, reprezentantul OSCE pentru libertatea presei și comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei cu rugămintea de a interveni în această situație.