CHIȘINĂU, 9 feb – Sputnik, Doina Crainic. Occidentul nu face decât să prelungească vărsarea de sânge în Ucraina, prin furnizarea de arme Kievului și purtând un război de proximitate împotriva Moscovei, a declarat marți Nebenzia Vassili, reprezentantul permanent al Rusiei la ONU. Declarația a venit în aceeași zi în care președintele american, Joe Biden, a promis că SUA va sprijini Ucraina pentru „cât timp este nevoie”.
„Perspectivele de pace vor fi mai aproape atunci când se va înceta pomparea de arme în Ucraina… și când vor asculta în mod realist îngrijorările noastre”, a declarat Nebenzia reporterilor, la o conferință de presă, potrivit RT. El a cerut susținătorilor occidentali ai Ucrainei să înceteze „să folosească ucrainenii pentru a duce un război de proximitate împotriva noastră”.
Întrebat de un reporter dacă poate avea loc o soluţionare pașnică a conflictului în 2023, diplomatul a răspuns: „Toți sperăm la pace”.
Rusia a lansat o operațiune militară în Ucraina în urmă cu aproape un an, menţionând necesitatea de a proteja populaţia din Donbas și eșecul implementării acordurilor de pace de la Minsk încheiate în 2014-2015. Multe țări occidentale și membrii NATO au furnizat către Ucraina arme grele, inclusiv sisteme anti-blindate, lansatoare de rachete multiple, arme Howitzer și drone de luptă. Luna trecută, SUA, Marea Britanie și Germania s-au angajat, pentru prima dată, să livreze tancuri.
În discursul său anual către Congres, marți, președintele Biden a descris operațiunea militară a Rusiei în Ucraina drept o amenințare la adresa „securitatăţii și prosperităţii noastre”.
„Împreună, am făcut ceea ce America face întotdeauna cel mai bine. Am condus. Am unit NATO și am construit o coaliție globală ... Am stat alături de ucraineni”, a spus Biden.
Între timp, Rusia susține că armele occidentale nu vor schimba cursul conflictului și nu fac decât să ducă la o escaladare suplimentară. Ministrul rus de Externe, Sergei Lavrov, a declarat, în decembrie, că SUA și NATO sunt „implicate direct” prin furnizarea de arme și instruire trupelor ucrainene.
Oficialii ucraineni insistă că pacea nu poate fi obținută decât dacă Rusia este de acord să predea teritoriile sale recent încorporate. Moscova a respins acești termeni ca fiind inacceptabili.
Republica Populară Donețk și Lugansk, împreună cu alte două foste teritorii ucrainene - regiunile Herson și Zaporojie - au devenit părți ale Rusiei după ce au organizat referendumuri în septembrie. Crimeea a făcut același lucru la scurt timp după lovitura de stat din 2014 la Kiev.