CHIȘINĂU, 8 feb – Sputnik. Ministerul Apărăii Naționale al României anunță că 13 persoane au fost îmbarcate cu succes la bordul unei aeronave și duse la București.
Aceștia au aterizat pe Aeroportul Otopeni, București, marți seara către ora 22:15.
Presa din România, cu referire la medicul psihiatru care a însoțit grupul de persoane repatriate, scrie că în grupul de cetățeni repatriați din Turcia în seara zilei de 7 februarie sunt și doi cetățeni ai Republicii Moldova.
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău nu a oferit deocamdată informații noi despre moldovenii aflați în zona afectată din Turcia.
Amintim că până la ora 11:00, numărul deceselor în urma cutremurului din Turcia a ajuns la 7.108, iar celor a persoanelor rănite la 40.910.