Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Pentru moldovenii care se pregătesc să călătorească în România: va fi lovită de ger

Un val de ger va pune stăpânire pe România, iar meteorologii anunță temperaturi și de -20 de grade Celsius.
Sputnik
CHIȘINĂU, 6 feb – Sputnik, Marius Holdean. Administrația Națională de Meteorologie din România a transmis că un val de ger va pune stăpânire pe teritoriul țării în următoarele zile. Mercurul din termometre va scădea până la -20 de grade Celsius în unele regiuni.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis că un anticiclon va veni din partea de vest a Europei și va pune stăpânire pe cea mai mare parte a continentului. Meteorologii au spus că masa de aer rece care se va afla deasupra României va determina scăderea drastică a temperaturilor. Vremea va fi rece în prima parte a aceste săptămâni, mai ales, în nordul și centrul țării.
Este important de precizat că două noi avertizări de Cod galben de viscol sunt în vigoare. Acestea sunt valabile până în seara zilei de luni, 6 februarie, ora 20:00. Sunt vizate 28 de județe. Meteorologii au transmis că, în unele zone de vale și în depresiuni, vor fi înregistrate temperaturi minime între -11 și -16 grade Celsius. Mercurul din termometre va scădea și mai mult în unele zone.
Vor fi înregistrate și ninsori în Carpații Meridionali și Orientali. ANM a mai transmis că vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 60…70 km/h. Rafalele de vânt vor depăși 80…90 km/h la altitudini de peste 1700 m. Meteorologii au mai adăugat că vor fi perioade în care vântul va viscoli zăpada, iar vizibilitatea va fi redusă. Vor fi intensificări ale vântului și în jumătatea de sud a Moldovei, în jumătatea de est a Munteniei și în Dobrogea. Rafalele de vânt vor depăși, în general, 50…70 km/h. Vizibilitatea va fi redusă, iar zăpada va fi transportată de viscol.
Scăderea temperaturilor nu va fi resimțită atât de puternic în sudul țării. Valorile vor fi pozitive, în cea mai mare parte, în zonele de câmpie, inclusiv în București. Mercurul din termometre va scădea pe timpul nopții, dar nu se vor atinge valori negative. Prognoza meteo pentru finalul săptămânii aduce vești bune pentru români. Vremea se va încălzi, iar începând cu săptămâna viitoare maximele ar putea să depășească 7 grade Celsius în sudul României.
Societate
În Grecia școlile și magazinele au fost închise din cauza ninsorilor abundente