CHIȘINĂU, 3 feb – Sputnik. Starea actuală a procesului de negocieri, precum și situația din regiune au fost principalele teme de discuție la întâlnirea dintre ambasadorul Rusiei în Moldova, Oleg Vasnețov, și liderul Transnistriei, Vadim Krasnoselski.
Potrivit serviciului de presă al Ambasadei Rusiei, ședința a avut loc pe 2 februarie, la Tiraspol.
„Părțile au discutat despre situația din regiune, starea și perspectivele procesului de negociere în cadrul reglementării transnistrene. Cei doi au subliniat dorința puternică de a menține principalul format de negociere „5+2”, se arată în comunicatul ambasadei ruse.
În plus, Oleg Vasnețov și Vadim Krasnoselski și-au exprimat speranța pentru intensificarea procesului de dialog în contextul viitoarei reuniuni a reprezentanților politici în formatul „1 + 1”, precum și a vizitei planificate a delegației OSCE condusă de noul președinte în exercițiu, ministrul afacerilor Externe al Republicii Macedonia de Nord, Bujar Osmani.