BUCUREŞTI, 21 ian – Sputnik, Doina Crainic. SUA au susţinut grupuri armate care se opun talibanilor și au trimis în secret bani către Statului Islamic (IS, fostul ISIS), a declarat Zamir Kabulov, trimisul prezidențial al Rusiei pentru Afganistan.
Întrebat, într-un interviu acordat vineri canalului Russia 24, dacă SUA au contact cu opoziția afgană, Kabulov a răspuns: „Da, există astfel de date.”
Americanii au acționat în acest mod „pentru că vor să se răzbune în urma ruşinoasei lor înfrângeri militaro-politice în Afganistan şi, ca răspuns, fac tot posibilul ca pacea să nu fie restabilită în acest teritoriu cu probleme”, a afirmat acesta.
„Dar ce e şi mai rău este că, pe lângă contactele cu opoziția armată în Afganistan, anglo-saxonii sponsorizează pe ascuns Statul Islamic, care urmăresc nu numai subminarea stabilității partenerilor noștri din Asia Centrală …, dar și a securității Rusiei”, a adăugat Kabulov, citat de RT.
SUA și aliații lor s-au retras din Afganistan în august 2021, după o intervenție care a durat două decenii. Retragerea haotică, ce a lăsat în urmă echipamente militare americane în valoare de miliarde de dolari, a avut loc după ce talibanii au capturat capitala Kabul în câteva săptămâni, confruntându-se cu o rezistență slabă din partea armatei afgane, pe care Forțele SUA o antrenase să reziste în faţa militanților.
Sancțiunile și retragerea SUA și a ajutorului extern din Afganistan după preluarea puterii de către talibani au aprofundat și mai mult criza umanitară din țară. Sub administrațiile anterioare susținute de SUA, acest ajutor a reprezentat aproximativ 75% din bugetul afgan. Potrivit ONU, aproximativ 24,4 milioane de oameni, sau mai mult de jumătate din populația țării, au în prezent nevoie de asistență umanitară.
În decembrie, secretarul de stat american, Antony Blinken, a apărat decizia administrației Biden de a părăsi Afganistanul, spunând că, dacă forțele americane ar fi rămas acolo, „ar fi fost, cred, mult mai complicat sprijinul pe care am fi reuşit să-l acordăm și pe care alții au reușit să îl dea Ucrainei” pe fondul conflictului cu Rusia.