Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Mircea Geoană ar putea veni la Chișinău

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, ar putea întreprinde o vizită de lucru la Chișinău, şi a făcut declaraţii care includ Moldova în planurile Alianţei
Sputnik
BUCUREŞTI, 21 ian – Sputnik, Marius Holdean. Mircea Geoană ar putea vizita Republica Moldova, dând semnalul interesului NATO pentru această ţară. Potrivit acestuia, Republica Moldova se află într-o presiune mare și are nevoie de sprijinul Uniunii Europene, dar și a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), adică prin Geoană NATO se autoinvită în Moldova în ciuda neutralităţii acestui stat.
„Republica Moldova e partener comun al NATO și UE, cred că împreună putem oferi multe lucruri interesante”, a spus Mircea Geoană în cadrul unui interviu. Înaltul oficial a declarat că UE și NATO ar putea sprijini R. Moldova în demersurile sale de a obține sisteme aeriene de apărare.
„Maia Sandu a făcut apeluri repetate pentru sisteme de apărare. Sunt semnale că aliați NATO și membri UE sunt sensibili la a ajuta Moldova. Perspectiva europeană a ei trebuie să fie sprijinită cu foarte multă intensitate”, a adăugat Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO.
Mircea Geoană a vorbit şi despre faptul că Republica Moldova ar avea o șansă reală să evadeze din această geografie dificilă, ”să vină alături de noi către Europa civilizată”. El a recunoscut că liderii moldoveni au dreptate în ceea ce privește Constituție de neutralitate.
Dar ”a fi neutru nu înseamnă să fii pasiv. Lecțiile învățate din acest război, sunt convins că cum se comportă acum Rusia va avea consecințe și în Georgia și în Republica Moldova, evident și în Ucraina”, a conchis secretarul general adjunct al NATO, anulând printr-o declarație neutralitatea Moldovei.