Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Lavrov: Nu există propuneri serioase în privința negocierilor cu Kievul

Ministrul rus de Externe Lavrov: pălăvrăgeala Occidentului despre negocierile cu privire la reglementarea în Ucraina este de la ”cel viclean”.
Sputnik
CHIȘINĂU, 18 ian – Sputnik. Rusia este gata să examineze propunerile serioase din partea Occidentului cu privire la negocierile în chestiunea ucraineană, dar deocamdată nu au fost, iar „pălăvrăgeala occidentală” în această privință este ”de la cel viclean”, a spus ministrul de Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov.
„Toată această pălăvrăgeală occidentală, că ei ar fi gata (de negocieri), dar iată noi (nu suntem gata) - toate acestea sunt de la cel viclean. Ați întrebat care sunt perspectivele negocierilor între Rusia și Occident cu privire la chestiunea ucraineană – noi vom fi gata să răspundem la orice propuneri serioase. Propuneri serioase deocamdată nu vedem. Vom fi gata să le examinăm și să luăm o decizie", a declarat Lavrov la conferința de presă anuală de bilanț.
El a menționat că Rusia aude „descântături în capitalele occidentale, că niciun cuvânt despre Ucraina fără Ucraina”.
"Toate acestea sunt prostii, pentru că de fapt Occidentul decide pentru Ucraina. Tot ei i-au interzis lui Zelenski să se înțeleagă cu Rusia la sfârșitul lunii martie a anului trecut, când o astfel de înțelegere era gata deja. Adică, decide Occidentul. El a decis pentru Ucraina, fără Ucraina: nu este timpul. Și acum spun același lucru: trebuie mai mult armament, trebuie epuizată mai mult Federația Rusă", a explicat Lavrov.