CHIȘINĂU, 7 ian – Sputnik. Deja a doua zi consecutiv în regiunea Moscovei poate fi urmărit fenomenul halo. Asta se datorează temperaturilor foarte scăzute.
Locuitorii din această regiune a Rusiei postează imagini cu acest fenomen captivant.
Haloul mai este numit și aură. El reprezintă un inel luminos cu mai multe culori ce se formează pe bolta cerească în jurul soarelui. Se poate forma și în jurul lunii. Cauza acestuia este prezența în atmosferă la înălțimi mari a cristalelor de gheață. Efectul de prismă al cristalelor produce dispersarea luminii și oferă aceste imagini spectaculoase.
În noaptea de 6 spre 7 ianuarie în Moscova a fost înregistrată pentru a doua zi consecutiv cea mai scăzută temperatură din această iarnă. Dimineața la ora 06.00 erau minus 23,4 grade Celsius. În dimineața de 6 ianuarie temperatura coborâse până la 23 de grade Celsius.