CHIȘINĂU, 31 dec – Sputnik. În acest an Vladimir Putin a transmis tradiționalul său mesaj de felicitare cu ocazia Anului Nou nu pe fundalul Kremlinului, ca de obicei, ci aflându-se în compania militarilor care participă la operațiunea specială din Ucraina.
Putin a numit anul 2022 drept anul evenimentelor esențiale care pun bazele viitorului atât pentru Rusia, cât și pentru întreaga lume, un an plin de frământări și neliniște.
„Dar poporul nostru multinațional, așa cum a fost în toate epocile dificile ale istoriei Rusiei, a dat dovadă de curaj și demnitate. În cuvânt și faptă, i-au sprijinit pe apărătorii Patriei, pe soldații și ofițerii noștri spus președintele rus.
El a subliniat că adevărul este de partea Rusiei, care își protejează poporul în teritoriile sale istorice.
„Împreună construim. Și creăm. Cel mai important lucru este soarta Rusiei. Apărarea Patriei este datoria noastră sfântă față de strămoșii și descendenții noștri", a adăugat șeful statului rus.
Elitele occidentale au asigurat Rusia de intenții pașnice de ani de zile, inclusiv în Donbass, dar de fapt i-au susținut pe neo-naziști și s-au pregătit pentru agresiune. Acum vorbesc despre asta deschis, iar poporul Ucrainei este folosit pentru a ne scinda și a slăbi țara, a continuat președintele.
„Nu am permis niciodată nimănui și nu vom permite nimănui să facă asta”, a spus Putin.
El a mulțumit participanților la operațiunea specială pentru forța și curajul lor și și-a exprimat încrederea că Rusia va depăși toate dificultățile și va rămâne o țară mare și independentă.
„Întotdeauna am știut, iar astăzi suntem din nou convinși că viitorul suveran, independent, sigur al Rusiei depinde doar de noi. De puterea și voința noastră", a conchis președintele.