CHIȘINĂU, 12 dec – Sputnik. Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2023 a fost aprobat luni, 12 decembrie, în prima lectură, de către Parlament. Documentul a fost susținut de 54 de parlamentari.
Pentru anul 2023, veniturile bugetului de stat se estimează în sumă de 64,9 miliarde de lei, iar cheltuielile se estimează în sumă de 83,2 miliarde de lei. Deficitul bugetului de stat este prevăzut în sumă de 18,3 miliarde de lei. Potrivit ministrului Finanțelor, Dumitru Budianschi pentru anul 2023, este prognozată o inflație medie de 15,7%.
Taxa pe valoare adăugată este cea mai importantă sursă de venit, peste jumătate din tot volumul. Intrările din granturi la bugetul de stat în anul viitor se prevăd în mărime de 5,5 miliarde de lei, ceea ce constituie 8,5% din totalul veniturilor.
Principalele cheltuieli care s-au regăsit în proiectul bugetului pe anul 2023 sunt:
acordarea compensațiilor pentru achitarea facturilor la energie, cu un fond de reducere a vulnerabilității energetice în volum de 5 miliarde de lei;
acordarea sporului lunar pentru bugetari, în mărime de 1300 lei;
acordarea plății compensatorii persoanelor ale căror salariu lunar va fi mai mic de 4000 lei;
realizarea programului Prima Casă;
programele START pentru TINERI și PARE 1+1;
asigurarea majorării normelor financiare pentru alimentarea copiilor și elevilor din instituțiile de învățământ;
majorarea burselor elevilor, studenților și sportivilor;
susținerea activității teatrelor, a circului și a organizațiilor concertistice și altele.
În anul 2023, vor derula 154 proiecte finanțate din surse externe. Cheltuielile pentru executarea acestora sunt estimate la 4,5 miliarde lei.
Conform proiectului, pentru anul 2023, scenariul de prognoză macroeconomică prevede că Produsul Intern Brut (PIB) în termen reali față de anul 2022 va fi în creștere cu 2,0%, iar în termeni nominali va atinge volumul de 308,8 miliarde de lei.
„Principala ipoteză a acestei proiecții presupune că impactul negativ al condițiilor nefavorabile va persista cel puțin în prima jumătate a anului 2023, fapt care va permite doar o recuperare parțială. Din a doua jumătate a anului 2023 se așteaptă o ușoară redresare, bazată pe îmbunătățirea mediului extern, scăderea presiunii inflaționiste și condiții financiare mai relaxate.
Conform estimărilor, în anul 2023 veniturile bugetului public național vor fi în creștere cu 10,6% față de volumul precizat în anul 2022, cheltuielile – cu 12,9%, iar deficitul bugetar va atinge nivelul de 6,0% din PIB”, se arată în document.