CHIȘINĂU, 7 dec – Sputnik. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a participat miercuri la ședința Consiliului pentru Dezvoltarea Societății Civile și Drepturile Omului. În cadrul evenimentului el a făcut o serie de declarații pe care le citează presa.
Analiștii politici importanți au remarcat de mult că Putin nu aruncă vorbe în vânt și că declarațiile pe care le face liderul rus trebuie luate în serios. Iată câteva dintre tezele expuse azi de liderul rus:
Doctrina internațională a drepturilor omului este folosită pentru justificarea dominării ideologice a Occidentului;
Despre represiunile politice din perioada sovietică: nimic nu trebuie trecut sub tăcere;
Occidentul și organizațiile internaționale pentru drepturile omului nu pot să nu știe că militarii ucraineni lovesc cartierele locative ale Donbasului;
Rusia va continua consecvent lupta pentru interesele sale naționale – întâi prin mijloace pașnice, dar dacă asta nu va funcționa – atunci prin tot ce are la dispoziție;
În actualele circumstanțe nu au rost discuțiile despre o nouă campanie de mobilizare militară;
Dintre cei 300 de mii de mobilizați circa 150 de mii încă se află pe poligoanele de pregătire pentru lupte;
Este cazul să fie creat un organ special pentru un organ special pentru investigarea loviturilor militarilor ucraineni asupra sectoarelor civile;
Operațiunea specială este un proces lung;
Elementele naționaliste din Polonia dorm și visează cum iau teritoriile vestice pe care Ucraina le-a primit ca urmare a deciziilor lui Stalin după cel de-al Doilea Război Mondial – spre asta vor mișca ei lucrurile. Singurul garant real al integrității teritoriale a Ucrainei în cadrul actualelor sale frontiere ar fi putut fi Rusia. „Însă asta deja e treaba politicienilor ucraineni, a viitorului, desigur. Politicienii actuali, după părerea mea, nu prea înțeleg și nu se gândesc la asta, deși unii, precum ni se pare nouă, încep deja să se pună pe gânduri”;
Despre situația din Ucraina: În convorbirile telefonice toți partenerii tac când le spui că trebuiau să fie garanți ai acordurilor de la Minsk;
Rusia nu își propune să aplice prima arma nucleară, însă ea nici a doua nu poate fi în eventualitatea unui conflict nuclear, deoarece o asemenea lovitură i-ar limita mult posibilitățile de a răspunde simetric. De aceea doctrina Rusiei este una apărare prin intermediul arsenalului nuclear și aceasta poartă un caracter de răspuns-întâmpinare (adică de răspuns care este practic simultan cu eventualul atac contra Rusiei, (ответно-встречный) precizarea redacției).