CHIȘINĂU, 29 nov - Sputnik. Procurorul Petru Iarmaliuc este citat azi de presa moldovenească cu o declarație cel puțin surprinzătoare, dacă nu chiar de-a dreptul revoltătoare. Acesta ar vrea să-i ceară Parlamentului să modifice legea și să legalizeze o procedură inexistentă pe care dânsul a folosit-o în încercarea sa de a-l trimite din nou pe fostul președinte Igor Dodon în arest.
Iarmaliuc se arată nemulțumit de faptul că recursul său, unul ilegal, a fost respins de Curtea Supremă de Justiție. Așadar, atenție, un procuror, un om al legii, se supără că judecătorii au refuzat să-i satisfacă o cerere ilegală? E o întrebare la care Iarmaliuc ar trebui, probabil, să răspundă în fața organelor disciplinare din cadrul magistraturii.
Mai apare și o altă întrebare: prin ce procedură (legală?) ar putea Iarmaliuc să-i ceară Parlamentului să modifice Codul de procedură penală? Are, oare, acesta dreptul la inițiativă legislativă?
Sau poate că procurorii care se ocupă de liderii opoziției au mai multe prerogative decât cele prevăzute de legislație, iar societatea nu este la curent?