CHIȘINĂU, 27 nov - Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis astăzi, cu prilejul Zilei Lucrătorului din Agricultură și Industria Prelucrătoare, un mesaj prin care și-a exprimat aprecierea față de oamenii care lucrează în acest domeniu.
„Le mulțumesc tuturor fermierilor, mari sau mici, pentru munca pe care o fac. Ei nu doar își hrănesc familia, comunitatea și țara - ei asigură cu locuri de muncă sute de mii de oameni din satele noastre. Mulțumesc și celor care muncesc în industria de prelucrare, iar pe antreprenorii din această ramură îi încurajez să aplice tehnologii inovative și prietenoase mediului, pentru a aduce un produs gustos și sănătos pe masa consumatorului”, a spus Sandu.
Președintele Maia Sandu a subliniat că, în acest an dificil pentru toți, inclusiv pentru agricultori, autoritățile au venit cu mai multe măsuri de sprijin pentru sector. Fondul de subvenționare în agricultură a crescut la 1,75 de miliarde de lei, față de 1,1 miliarde în 2021, și a fost îmbunătățit mecanismul de alocarea a subvențiilor. A crescut accesul la subvenții pentru tinerii fermieri, femeile fermiere și migranții reveniți care vor să dezvolte afaceri agricole, și au fost majorate subvențiile pentru sectorul zootehnic.
La fel, fermierii au beneficiat de compensarea accizei la motorină. Uniunea Europeană, de asemenea, a susținut producătorii agricoli din țara noastră și, pentru a compensa pierderea piețelor din est cauzată de războiul din Ucraina, a majorat cotele de export pentru șapte produse agricole din Moldova.
„Obiectivul nostru este să dezvoltăm o agricultură rezilientă la schimbările climatice și competitivă. Să cultivăm produse de calitate, să dezvoltăm ramura de prelucrare și să facem din inscripția „Fabricat în Moldova” un lucru firesc pe piețele lumii”, a menționat Sandu.