CHIȘINĂU, 22 nov – Sputnik. Gazprom declară că o parte din gazul livrat către Republica Moldova rămâne pe teritoriul Ucrainei. Potrivit unui comunicat de presă al gigantului rus, în total, din Ucraina până în Moldova nu au ajuns 52,52 de milioane de metri cubi de gaz.
”La 21 noiembrie, Moldovagaz, în conformitate cu prevederile contractuale, i-a achitat Gazpromului o parte din gazele livrate pentru luna noiembrie. Volumul gazului furnizat, pentru care a fost încălcată plata pentru livrările curente în noiembrie, este de 24,945 de milioane de metri cubi de gaz”, se arată în comunicatul de presă emis de Gazprom.
Din 28 noiembrie, ora 10:00, Gazprom va micșora livrările de gaze naturale prin Ucraina, în cazul în care diferențele de tranzit se vor păstra, mai anunță compania rusească.
Amintim că secretarul de Stat al Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării regionale, Constantin Borosan, a anunțat că din 1 decembrie Gazprom va reduce cu 56,5% livrările de gaze naturale.
„Astfel, începând cu 1 decembrie 2022, livrările de gaze naturale de la SAP „Gazprom” către Republica Moldova vor fi reduse cu 56,5% în luna decembrie 2022 reieșind din volumul de gaze naturale coordonat de SA „Moldovagaz” și SAP „Gazprom” pentru luna decembrie conform Contractului de furnizare a gazelor naturale”.