BUCUREŞTI, 16 nov – Sputnik, Doina Crainic. Din ianuarie 2023, când a anticipat o creștere de 3,8%, FMI și-a redus treptat prognoza privind creșterea globală. În octombrie, fondul și-a redus estimarea de la 2,9% în iulie, la 2,7%, spunând: „Ne așteptăm ca țările care reprezintă mai mult de o treime din producția globală să se contracteze în timpul unei părți din acest an sau în cel următor.”
Analiștii au avertizat cu privire la o probabilitate de 25% ca riscurile de declin rezultate din conflictul din Ucraina, împreună cu inflația ridicată accentuat, să încetinească economia globală la mai puțin de 2%, relatează RT.
„Provocările cu care se confruntă economia globală sunt imense, iar slăbirea indicatorilor economici arată că urmează noi provocări”, a scris duminică un economist de la departamentul de cercetare al FMI, Tryggvi Gudmundsson, într-o postare pe blog.
Criza costurilor de trai, declanșată de inflaţia accentuată alimentară și legată de combustibili, continuă să afecteze serios consumatorii din întreaga lume. Creșterea prețurilor a determinat o serie de majorări ale ratei dobânzii, ceea ce face împrumuturile mai scumpe, potrivit analiștilor FMI. Aceștia au recomandat factorilor de decizie să „continue să acorde prioritate reducerii inflației”, care afectează cel mai mult „grupurile vulnerabile”.
„În multe țări este necesară o restrângere fiscală și monetară continuă pentru a reduce inflația și a soluţiona vulnerabilitățile legate de datorii și ne așteptăm la o contractare suplimentară în multe economii din G20 în lunile următoare”, a adăugat Gudmundsson, subliniind că mediul macroeconomic este „neobișnuit de incert”.