BUCUREȘTI, 9 nov - Sputnik. Reprezentanţii misiunii diplomatice de la Bucureşti au transmis, printr-un comunicat de presă, că decizia de dislocare a trupelor franceze a fost luată foarte rapid. Anunţul preşedintelui Emmanuel Macron a fost făcut pe 25 februarie, iar pe 28 februarie, la patru zile de la invazia rusă în Ucraina, Franţa a desfăşurat batalionul "Spearhead" al Forţei de Reacţie Rapidă ale NATO, în cadrul misiunii AIGLE.
Format din 500 de militari, batalionul a fost iniţial dislocat la baza "Mihail Kogălniceanu", situată la Constanţa, la aproximativ 100 de kilometri de graniţa cu Ucraina. Totuşi, în scurt timp, baza de la Cincu s-a impus ca soluţia care oferea cele mai multe garanţii pentru menţinerea unei prezenţe militare NATO pe termen lung.
Pe 2 mai, detaşamentul de geniu a început lucrările de dezvoltare a bazei de la Cincu, astfel încât să poată găzdui între 800 şi 1.000 de militari până la finalul anului.
Construcţia noilor instalaţii şi infrastructuri NATO în această bază a impus condiţii de viaţă rudimentare militarilor francezi, însă aceste lucrări sunt în curs de finalizare. Dificultăţile de la începutul misiunii au fost depăşite în prezent, iar condiţiile de viaţă ale soldaţilor francezi de la baza militară Cincu au evoluat pozitiv în aceste şase luni, arată Ambasada.
Franţa a asumat responsabilităţile privind camparea, alimentaţia militarilor şi alte servicii la baza din Cincu, conform procedurilor aliate, iar România, în calitate de ţară gazdă, a pus la dispoziţie toate elementele solicitate de partea franceză, mai arată reprezentanţii Ambasadei Franţei.
"De la instalarea misiunii AIGLE în România, presa a fost mereu invitată să facă reportaje în această bază, în cadrul evenimentelor de tip "media day" sau individual, iar comunicarea a fost în permanenţă deschisă", se mai arată în comunicat.
Intervenţia Ambasadei Franţei are loc după ce media din Hexagon a dezvăluit că soldații francezi cantonați în cadrul unei misiuni NATO la baza militară de la Cincu se plâng de condițiile „mizere” de acolo. Aceștia au vorbit pentru site-ul de investigații francez Mediapart despre numărul insuficient de toalete, condițiile insalubre din unele spații, mâncarea puțină și încălzirea deficitară din corturi. Relatările lor au stârnit un scandal în Franța, unde deputații partidului Franța Rebelă au preluat subiectul pe care îl vor discuta în Adunarea Națională.
Tot din suita scandalurilor cu soldaţi francezi face parte şi moartea misterioasă a unui militar francez într-un hotel din Bucureşti. Subofiţerul de 41 de ani a fost găsit de o cameristă, înjunghiat în gât cu o foarfecă din propria trusă militară. Poliţiştii verifică ambele ipoteze: crimă sau sinucidere. Bărbatul era într-o misiune logistică, se cazase la un hotel de patru stele împreună cu mai mulţi camarazi pe 3 noiembrie, chiar în ziua când ministrul francez al Apărării a venit în România.