Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Proteste antiguvernamentale: Organizatorii anunță că au fost 50 000 de mii de oameni

O nouă duminică de proteste antiguvernamentale în Chișinău. La protest au participat 50 000 de mii de oameni, anunță organizatorii protestelor.
Sputnik
CHIȘINĂU, 6 nov – Sputnik. Mii de oameni s-au dat din nou întâlnire în orașul Chișinău pentru a protesta împotriva actualei guvernări din țara noastră. Mulțimea s-a adunat în mai multe puncte din oraș, apoi s-au îndreptat spre Piața Marii Adunări Naționale. Însă, poliția a format un cordon din câteva rânduri la intersecția dintre bulevardul Ștefan cel Mare cu strada Mitropolit Bănulescu-Bodoni.
Forțele de ordine au adus și două autocare, cu ajutorul cărora au blocat strada. Organizatorii au instalat scena în fața polițiștilor.
Oamenii au scandat „Rușine!”, „Demisia!”, „Jos dictatura!” și „Noi suntem poporul!”.
Unul dintre liderii manifestației, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a declarat că autoritățile continuă să lupte împotriva propriului popor.
„Iată că ei din nou ne împiedică abuziv să ne exprimăm dreptul constituțional la opinie și la proteste. Noi am manifestat până acum pașnic și așa vom proceda de acum încolo. Nu există niciun temei legal sau moral de a ne îngrădi acest drept, așa că ne dăm seama că ei recurg la abuzuri și intimidări pentru că se tem de noi, se tem de popor”, a subliniat Dinu Țurcanu.
Deputatul Partidului „ȘOR”, Reghina Apostolova, a explicat că oamenii au vrut să protesteze în Piața Marii Adunări Naționale, dar pe poarta acestei instituții a fost pus lacătul. În plus, manifestanții nu mai încap în spațiul îngust din fața Președinției.
„Protestul de astăzi trebuia să aibă loc la Președinție, dar am ajuns în fața acestei instituții și porțile erau închise. Din acest motiv, am decis să venim cu toții în PMAN. Cu fiecare duminică ce trece, suntem din ce în ce mai mulți. Asta demonstrează că actuala guvernare nu mai reprezintă interesele poporului și că trebuie să plece cât mai curând”, a menționat Reghina Apostolova.
„Curajul vostru va rămâne în istoria țării, pentru că prietenul la nevoie se cunoaște. Priviți ce se întâmplă în Parlament. În loc să se preocupe de problemele oamenilor, ei fac geopolitică. Spuneți-mi vreo lege adoptată de Parlament în ultima vreme, în scopul îmbunătățirii vieții oamenilor. Vă asigur că ei nu pot fi considerați astăzi reprezentanții legali ai poporului. Ei ne povestesc despre război, iar prețurile cresc în fiecare lună. Experții estimează că doar 15 la sută din populație va putea plăti noile facturi", a menționat Vadim Fotescu.
Pe scena instalată în preajma monumentului domnitorului Ștefan cel Mare au urcat și oameni de rând, care au vrut să-și exprime poziția față de guvernare. O femeie a menționat că regimul desconsideră poporul, care și-a dat votul pentru oameni care au promis vremuri bune.
„Ne-am adunat aici ca să le spunem guvernanților că noi nu mai putem și nu mai vrem să răbdăm ceea ce fac ei. Ei ne-au promis multe – râuri de miere. Dar ce avem astăzi? Maia Sandu, împreună cu guvernul ei, se prefac muți, surzi și orbi. Ei nu vor să ne asculte. Dacă îi criticăm, suntem gunoaie pentru ei. Maia Sandu – rușine! Maia Sandu vinde țara noastră pe bucăți. A vândut stadionul republican și nu spune prețul”, a menționat protestatara.
La protest a luat cuvânt și liderul Partidului Șor, Ilan Șor, printr-o videoconferință și a menționat că guvernarea sfidează poporul și îl minte.
„De ce protestăm? Pentru că oamenii din Moldova o duc foarte greu. Oamenii nu pot să plătească facturile, pentru că guvernarea nu se gândește la oameni, îi este în cot de popor și poporul a ieșit la proteste, pentru a schimba situația. Prețul pentru gaz a crescut de șapte ori. Electricitatea s-a scumpit de patru ori. Au admis ca legumele și fructele noastre să nu mai poată fi exportate. Oamenii nu știu cum vor ierna, iar ei se plimbă peste hotare și huzuresc. Au adus țara în situația în care mâncarea pentru un câine de la MAI este mai scumpă decât ceea ce mănâncă pensionarul. Au admis ca bugetul pentru florile de la Președinție să fie mai mare decât bugetul unei primării. Grosu și Gavrilița cheltuiesc zilnic mai mult decât oamenii pentru lemne de foc iarna”, a specificat Ilan Șor.
Potrivit organizatorilor, la protestul de astăzi au participat în jur de 50 000 de mii de oameni. Aceștia au mai anunțat că în jur de 30 000 de oameni nu au putut ajunge la manifestație, asta pentru că poliția ar fi împiedicat deplasarea spre Capitală a zeci de microbuze și autobuze.
La final, la protest a fost intonat imnul de stat a țării. După, oamenii s-au îndreptat spre clădirea Preşedinţiei pentru a depune coroane artificiale de flori și un panou cu inscripția: „PAS ucide speranțele moldovenilor”:
Societate
Protest în Capitală: Poliția anunță primele rețineri