Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Proteste masive în mai multe raioane din țară

Proteste masive în raioanele țării, anunță Partidul Socialiștilor din Republica Moldova.
Sputnik
CHIȘINĂU, 30 oct - Sputnik. În această sâmbătă și duminică, deputați ai Parlamentului, primari, consilieri locali de toate nivelurile, activiști ai PSRM și din cadrul organizației de tineret ”Garda Tânără” organizează acțiuni de protest în raioanele Moldovei.
Sâmbătă, oamenii au protestat la Bălți, Briceni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Rîșcani, Sângerei, Soroca, Anenii-Noi, Criuleni, Dubăsari, Ialoveni, Orhei, Telenești, Cantemir, Căușeni, Comrat, Ștefan Vodă.
"Socialiștii condamnă presiunile exercitate de actuala conducere a țării (prin forțele de ordine, Cancelaria de Stat, mass-media angajată etc.) asupra autorităților publice locale, a persoanelor incomode care au o atitudine critică față de politicile antisociale și antistatale ale guvernării", a anunțat PSRM printr-un comunicat de presă.
Vorbitorii la protest s-au pronunțat ferm împotriva metodelor utilizate de guvernare în acest sens, începând cu finanțarea incompletă a raioanelor, blocarea deciziilor autorităților locale de către Cancelaria de Stat, și finalizând cu persecutarea persoanelor incomode guvernării prin intermediul Agenției Naționale de Integritate, media de buzunar, Procuratură, poliție.
Protestatarii cer stoparea persecutărilor politice și a campaniilor de denigrare în mass-media, respectarea alegerii locuitorilor orașelor și satelor, justiție corectă.
De asemenea, se insistă pe finanțarea completă a APL, indiferent de apartenența lor politică. Totodată, se solicită acoperirea datoriilor istorice la plata facilităților obiectelor de menire socială, care s-au acumulat din cauza creșterii tarifelor, astfel încât nicio școală sau grădiniță, niciun spital din țară să rămână fără căldură în sezonul rece.
Politică
Protest în Capitală: Oamenii au încercat să blocheze intrarea în Procuratura Generală