CHIȘINĂU, 17 oct - Sputnik. Partidul Socialiștilor din Republica Moldova condamnă cu fermitate încălcarea de către autorități a dreptului constituțional al cetățenilor de a protesta. Asfel, PSRM face apel la misiunile diplomatice, organizațiile internaționale, Consiliul Europei să dea dovadă de principialitate și să o cheme pe Maia Sandu la răspundere.
Asta după ce duminică seara oamenii legii au aplicat forța împotriva protestatarilor, demolând corturile care erau instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, dar și pe cele din Orășelul Schimbării din fața Parlamentului.
Potrivit Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, acțiunile oamenilor legii reprezintă „o crimă”.
„În pofida oricăror opinii subiective, dreptul cetățenilor de a protesta, de a-și exprima poziția în cadrul unor acțiuni legale este de neclintit. În cazul nerespectării de către protestatari a normelor legale, decizia finală aparține instanței și nu unui polițist înarmat cu un baston. Nimeni nu este în drept să înlocuiască instanța și să fie mai presus de lege”, precizează socialiștii.
PSRM este de părere că prin asemenea acțiuni, Republica Moldova se transformă într-o „dictatură”.
„Socialiștii condamnă declarațiile și acțiunile președintelui și fac apel la misiunile diplomatice, organizațiile internaționale, Consiliul Europei să dea dovadă de principialitate și să o cheme pe Maia Sandu la răspundere. La fel vor proceda și cetățenii Republicii Moldova”, au mai adăugat reprezentanții formațiunii.