BUCUREȘTI, 12 oct -Sputnik. Franța a anunțat că va mai trimite în România un escadron de tancuri Leclerc. Anunțul a fost făcut în Franța și pentru francezi de către ministrul francez al forțelor armate (ministrul apărării), Sebastien Lecornu.
Reacția României, prin intermediul căreia poporul român a fost informat că se sporește prezența militară străină pe teritoriul său suveran? Un mesaj în limba franceză al președintelui Iohannis, prin care acesta ”salută” consolidarea ocupării militare de facto a României.
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis, în limba franceză, pe o rețea de socializare:
”Salut decizia Președintelui Emmanuel Macron de a consolida prezența militară franceză în România, prin trimiterea unei companii de vehicule blindate și a unui escadron de tancuri Leclerc. Un gest important pentru Flancul Estic al NATO, semn al solidarității Aliate”.
Evident, nici premierul Ciucă nu s-a lăsat mai prejos, ”salutând” și el ”vestea excelentă” a sporirii prezenței militare străine pe teritoriul suveran al țării.
În același timp, deși astfel de decizii ar trebui luate de către Parlament, nici măcar CSAT-ul (Consiliul Suprem pentru Apărarea Țării), convocat de Iohannis pe 25 octombrie, nu menționează în agenda sa chestiunea trupelor străine care se tot ”consolidează” pe teritoriul României.