CHIȘINĂU, 11 oct – Sputnik. Andrei Spînu a făcut acest apel pe rețelele de socializare.
“Dragi cetățeni, astăzi vin cu o rugăminte foarte mare la voi - să ne străduim să economisim energia electrică în următoarea perioadă, mai ales între orele 07:00 - 10:00 și 18:00 - 23:00”, a scris Spînu.
Ministrul spune că acest lucru este “important pentru că economisirea ne va permite să avem energie electrică fără a fi nevoiți să intervenim în activitățile zilnice. Acest lucru este esențial până găsim soluții potrivite sub aspect financiar”.
Adică, în condițiile în care Ucraina nu mai furnizează energie electrică Republicii Moldova, Moldova trebuie să economisească gaz pe care să-l livreze Centralei Termoelectrice de la Cuciurgan care din acest gaz economisit să producă energie electrică pe care să o livreze malului drept al Nistrului.
Spînu dă și câteva recomandări - "cum putem economisi energie electrică prin câteva acțiuni simple”:
Scoatem din priză încărcătoarele și electrocasnicele când nu le folosim - așa putem reduce consumul lunar cu până la 10%. De exemplu, o mașină de spălat, un printer, aparatul de aer condiționat, fierul de călcat, aspiratorul, aparatul cu microunde, cuptorul electric sau un televizor care stau în priză consumă energie chiar și fără a fi folosite.
Stingem lumina când ieșim din cameră. Mai ales între ora 18:00 și 23:00 când este cel mai mare consum.
Înlocuim becurile clasice cu cele de tip LED, care consuma de până la 5 ori mai puțin.
Închidem de tot computerele când nu le folosim. Ele reprezintă unul dintre cele mai mari consumatoare de energie în clădirile cu oficii.
Andrei Spînu mai spune că toate instituțiile publice au primit instrucțiuni referitoare la reducerea consumului de energie, iar “de astăzi, Guvernul, Parlamentul și Președinția vor opri iluminatul între orele menționate”.