Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Iohannis la ONU

Călătoriile în străinătate îi priesc președintelui Iohannis. Cum ajunge în alte țări, cum este mai înțelegător, mai tolerant, mai generos.
Sputnik
BUCUREȘTI, 21 sep -Sputnik. Prezent la New York, cu prilejul Adunării generale a ONU, președintele Iohannis s-a ”întins” la vorbă cu jurnaliștii.
Cu acest prilej președintele și-a exprimat certitudinea că România nu se va confrunta nici cu o penurie alimentară, nici cu necesitatea ca energia electrică și gazele naturale să fie raționalizate de către stat.
În opinia președintelui, tot ceea ce trebuie făcut este ca românii să fie atenți cu consumul, având grijă ca să nu se expună unor excese, oricum costisitoare.
De asemenea, președintele Iohannis a declarat că salută alianța dintre PNL și PSD în efortul acesteia de a respinge măsurile exagerate și inutile pentru România, de restricții, propuse de către Bruxelles.
În sfârșit, spre surprinderea multora, președintele Iohannis a certat Comisia Europeană că se grăbește cu sancțiunile aspre contra Ungariei, solicitând pentru astfel de măsuri, acordul tuturor statelor din UE. De asemenea, și-a exprimat speranța că între Budapesta și Bruxelles se vor găsi căi de dialog.
De la tribuna Adunării generale a ONU, președintele a bifat condamnarea războiului din Ucraina, sublinierea importanței României în criza refugiaților ucraineni și faptul că România a devenit principala platformă prin care cerealele ucrainene merg spre.... țările bogate din Vest.
De asemenea, Iohannis a vorbit despre criza ecologică și educație:
”Legătura dintre schimbările climatice și pace și securitate ar trebui să fie mai proeminentă în cadrul discuțiilor noastre, inclusiv la nivelul Consiliului de Securitate. În pofida eforturilor noastre, nu am reușit să depășim criza triplă a schimbărilor climatice, a poluării și a pierderii biodiversității. (...) Timpul trece, iar planeta noastră nu mai poate aștepta”, a mai spus președintele.