Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Pedepse drastice pentru șoferii vitezomani

Șoferii care încalcă regulile de circulație depășind limita de viteză vor fi sancționați mai dur.
Sputnik
CHIȘINĂU, 15 sept –Sputnik. Deputații au votat joi în prima lectură, cu votul a 60 de deputați, un proiect de lege care înăsprește sancțiunile pentru șoferii nedisciplinați.
Documentul are scopul de a responsabiliza conducătorii auto și de a crește nivelul de siguranță a traficului rutier, prin reducerea numărului de accidente, anunță Direcția Comunicare și Relații Publice a Parlamentului Republicii Moldova, într-un comunicat de presă.
Una dintre prevederile proiectului este suspendarea dreptului de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 30 la 45 de zile în cazul că șoferii vor depăși limita de viteză cu de la 40 de km/h până la 60 de km/h. Iar în cazul în care limita de viteză a fost depășită cu de la 60 până la 80 de km/h peste limita admisă, se va suspenda dreptul de a conduce un mijloc de transport pe un termen de până la 75 de zile. De asemenea, vor fi sancționați contravențional și proprietarii mijloacelor de transport care refuză sau se eschivează să comunice identitatea persoanei căreia i-a fost încredințată conducerea vehiculului și a încălcat regulile de circulație.
Autorii au mai propus diminuarea unor sancțiuni. De exemplu, șoferii care nu vor respecta marcajul rutier se vor alege doar cu un avertisment, aceasta fiind o opțiune pe lângă amendă.
Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Interne și va fi suspus examinării în a doua lectură în plenul Parlamentului.