BRUXELLES, 14 sept – Sputnik, Daniela Porovăț. Péter Szijjártó, ministrul de Externe al Ungariei, a delarat luni la Praga că este mai clar ca niciodată că Europa are nevoie de energie nucleară şi a cerut Comisiei Europene să nu impună sancţiuni energiei nucleare ruseşti.
În Europa s-a format, recent, cea mai gravă criză energetică din toate timpurile, iar în această situaţie este mai clar ca niciodată că energia nucleară este necesară pentru securitatea aprovizionării şi pentru tranziţia ecologică, a declarat ministrul Péter Szijjártó la Praga.
Prezent la cel de-al 7-lea Congres al Industriei Nucleare de la Praga, şeful diplomaţiei ungare a solicitat Comisiei Europeană să garanteze că energiei nucleare nu i se vor aplica niciun fel de de restricţii din cauza sancţiunilor. Toate instituţiile de la Bruxelles, autorităţile naţionale şi băncile trebuie să respecte această măsură care a fost enunţată în mod clar în momentul impunerii sancţiunilor, a adăugat ministrul maghiar.
“Încetinirea şi obstrucţionarea investiţiilor nucleare dăunează, practic, suveranităţii statelor europene. Una dintre cele mai importante componente ale suveranităţii este securitatea aprovizionării cu energie”, a spus Péter Szijjártó.
El a arătat că, din acest punct de vedere, în Ungaria energia nucleară şi investiţiile în Paks sunt de o importanţă crucială, astfel că instituţiile, băncile sau autorităţile care încetinesc sau obstrucţionează construirea de noi blocuri la centrala nucleară de la Paks ar dăuna, practic, suveranităţii şi aprovizionării cu energie a Ungariei.
Péter Szijjártó a subliniat că în Europa s-a format, recent, cea mai gravă criză energetică din toate timpurile, securitatea aprovizionării ţărilor de pe continent fiind pusă sub un mare semn de întrebare.
Printre motive, politicianul maghiar a menţionat şi faptul că Europa a devenit “prea confortabilă” în domeniul aprovizionării cu energie, aşa-numitele tranzacţii de pe piaţa spot au câştigat teren în detrimentul contractelor pe termen lung, în infrastructura de transport lipsesc multe elemente, iar tranziţia la energii verzi a devenit o tendinţă politică în loc de o chestiune profesională.
Ministrul ungar de externe a subliniat că subiectul energiilor verzi a devenit o victimă a campaniilor politice, prin definirea diverselor obiective, profesionalismul a fost înlocuit cu “bluff-uri politice”, iar în urma dezastrului de la Fukushima, pe continent s-a format o atitudine antinucleară.
Szijjártó a subliniat că în ceea ce priveşte domeniul energiei, în Europa condiţiile de piaţă au încetat practic, astfel că ţările care se vor descurca şi care vor fi în siguranţă sunt cele care pot produce singure energia pe care o folosesc.
Potrivit ministrului, acest lucru creşte şi mai mult importanţa energiei nucleare, deoarece ea face ca statele să devină mai independente de “evoluţia complet iraţională a preţurilor internaţionale la energie”, motiv pentru care şi Ungaria se străduieşte să crească, într-un timp cât mai scurt posibil, capacitatea centralei nucleare de la Paks.
“Energia nucleară este o modalitate sigură, ieftină şi durabilă de producere a energiei”, a spus ministrul, care consideră că punerea în aplicare a Pactului verde european nu este posibilă fără energie nucleară.