”Nu fiți spectatori ai circului politic”: protest la Ambasada Germaniei

Opoziția le-a cerut angajaților Ambasadei Germaniei „să lupte pentru drepturile poporului” Moldovei.
Sputnik
CHIŞINĂU, 7 sept - Sputnik. Deputați și susținători ai formațiunilor politice de opoziție - Partidul „Șor” și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova - au venit miercuri la clădirea ambasadei Germaniei la Chișinău.
Protestatarii au încercat să atragă atenția diplomaților asupra acțiunilor autorităților din Moldova în raport cu forțele de opoziție.
"Noi vă chemăm să susțineți, prin toate mijloacele diplomatice pe care le aveți la dispoziție, drepturile poporului care este reprezentat de opoziție. Vedem cu toții că regimul aflat la putere ascultă de ceea ce spune Uniunea Europeană și SUA. De ce dar tăceți atunci când vedeți încălcarea evidentă a legislației și nesocotirea normelor democratice”, au declarat protestatarii.
Protestatarii țineau în mâini pancarte – „Tauber este deținut politic!”, „PAS închide gura opoziției!”, „Nu fiți spectatori ai circului politic”.