Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Ponta spune adevărul despre conflictul din Ucraina: „o afacere pentru SUA”

Fostul premier Victor Ponta arată cum conflictul din Ucraina este întreţinut de Occident pentru ca lumea să cumpere arme şi dă exemplul României care dă sute de milioane de euro pe armament
Sputnik
BUCUREȘTI, 31 aug – Sputnik, Marius Holdean. Potrivit fostului premier Victor Ponta, conflictul din Ucraina e avantajos pentru SUA, China ori Turcia, dar nu și pentru Europa. El a arătat în podcastul lui Ionuț Cristache de la Evenimentul Zilei acest conflict va dura până cumpără toate țările armament nou.
”Era azi o știre, că luăm rachete portabile de șapte sute de milioane de euro și mă întrebam dacă ar da cineva șapte sute de milioane de euro pentru WC-urile din curte, pentru școli? Achizițiile de armament sunt singurul mod în care cheltui niște bani pe care nu-i ai, dar care te asigură că în viitor o să cheltui alți bani, că dacă iei un avion după aia plătești să-l întreții. Am înțeles, luăm rachete, dar hai să luăm și un spital, și o școală. Iar povestea asta nu cred că prinde la români, că dacă nu avem rachete ne ia Putin mâine, defilează pe Calea Victoriei, nu crede nimeni povestea asta, să fim serioși”, a spus Ponta, fiind unul din singurii politicieni care au avut curajul să spună lucrurilor pe nume.
Ponta crede că în spatele conflictului stau vânzările de arme ale Occidentului.
”În schimb, am înțeles că nu se oprește războiul din Ucraina până nu cumpărăm toți armament. Războiul din Ucraina este o afacere pentru SUA, că ei nu cumpără nimic din Rusia, ci vând, este o afacere foarte bună pentru China, pentru că în acest moment Rusia tot ce trimitea în alte părți trimite în China, care produce dar nu are resurse, și este o afacere bună pentru Turcia, dar este cea mai proastă afacere pentru Europa, care se duce în cap”, a pus Ponta degetul pe rană.