CHIȘINĂU, 12 aug – Sputnik. Unitatea Europei ar putea fi amenințată de criza energetică, care bate la ușă, este de părere președintele finlandez, Sauli Niiniste, informează RIA Novosti.
Niiniste se arată îngrijorat de escaladarea în continuare a conflictului din Ucraina, care creează riscul unor dificultăți serioase în sectorul energetic atât pentru țara sa, cât și pentru alte state din UE. Politicianul a subliniat că populația va trebui să se obișnuiască cu faptul că economia nu se va mai îmbunătăți an de an.
„Noi, în Finlanda, ne-am obișnuit de mult să trăim cu ideea că anul viitor totul va fi mai bine. Un astfel de punct de cotitură, când nu va mai fi la fel ca înainte, iar provocările doar cresc, este foarte dificil. Acest lucru poate afecta și unitatea Europei”, a spus Niiniste.