Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Comisia Națională pentru Integrare Europeană, în ședință: Ce decizii au fost luate

Președintele Republicii Moldova a convocat ședința Comisiei pentru Integrare Europeană.
Sputnik
CHIȘINĂU, 4 aug - Sputnik. Comisia Națională pentru Integrare Europeană s-a întrunit în ședință. Șeful statului, Maia Sandu, a convocat Comisia pentru a a aproba mai multe decizii ce vizează procesul de euro-integrare a Republicii Moldova.
În cadrul ședinței au fost puse în discuție modificările propuse în cadrul consultărilor publice pentru completarea Planului de acțiuni pentru implementarea măsurilor propuse de Comisia Europeană în Avizul său privind cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Planul conține acțiuni care trebuie realizate în următoarele luni pentru a putea avansa în demersul nostru de aderare, în mai multe domenii:
Reforma justiției și combaterea corupției
Remedierea deficiențelor în legislația electorală;
Deoligarhizarea, consolidarea luptei împotriva crimei organizate și recuperarea activelor;
Consolidarea capacității administrației publice și gestionarea finanțelor publice;
Implicarea societății civile în procesele decizionale, precum și
Consolidarea protecției drepturilor omului și combaterea violenței de gen.
Planul a fost aprobat și va fi publicat după includerea modificărilor adoptate la ședința de azi. La fel, în cadrul ședinței s-a discutat mecanismul interinstituțional de coordonare a procesului de integrare europeană, care va fi definitivat de Guvern în următoarele săptămâni. La ședință au fost invitați și reprezentanți ai autorităților locale și ai societății civile.
Societate
ANRE decide: Vor crește sau nu tarifele la gaz pentru consumatori