CHIȘINĂU, 3 aug - Sputnik. Aproximativ opt mii de elevi din familii social-vulnerabile din Chișinău vor primi ajutoare financiare. Primăria Chișinău anunță că elevii vor primi câte 700 de lei în vederea pregătirii pentru noul an școlar 2022 - 2023.
Acțiunea de susținere financiară a familiilor defavorizate din capitală, în preajma noului an de studii este una tradițională și va fi realizată în două tranșe.
Mai întâi vor beneficia de acești bani 6 423 de copii. Pentru aceștia au fost alocați 4,5 milioane de lei. Banii vor ajunge la copii conform listelor prezentate de Direcția generală educație, tineret și sport, în baza cererilor depuse la instituțiile de învățământ.
Beneficiarii de ajutor material unic pentru pregătirea de școală sunt familiile fără venituri sau cu venituri mici, familiile cu mulți copii, cele monoparentale sau în care unul din părinți are grad de dizabilitate și familiile în care a fost instituită tutelă/curatelă (cu părinți decedați, lipsiți de drepturile părintești, inapți de muncă).