Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Maia Sandu a făcut declarații pentru presă în timpul vizitei sale oficiale la București

Maia Sandu a făcut declarații pentru presă în timpul întâlnirii sale la București cu omologul său român, Klaus Iohannis.
Sputnik
CHIȘINĂU, 29 iul – Sputnik. Maia Sandu ia- mulțumit lui Iohannis pentru deschiderea de a o găzdui din nou la București. Ea și-a exprimat bucuria de a reveni în capitala României pentru a-i transmite lui Iohanis persona „recunoștința pentru sprijinul neobosit, consecvent și generos” oferit de România Moldovei.
„Apreciez, în acest context, consolidarea relațiilor dintre instituțiile noastre. În februarie, Guvernele țărilor noastre au avut o ședință comună, care a pus bazele mai multor proiecte bilaterale importante. În iunie, și parlamentele s-au convocat într-o ședință comună, iar cooperarea între comisiile parlamentare este, la fel, una foarte bună”, a spus Sandu.
Ea s-a arătat convinsă că dialogul dintre instituțiile române și moldovene se va intensifica și mai mult, pe măsură ce Republica Moldova va avansa pe calea aderării la Uniunea Europeană.
Sandu a pus un mare accent în declarația sa pe integrarea europeană.
De asemenea, ea s-a referit și la situația din Ucraina și la consecințele acțiunilor militare din țara vecină.
„Războiul a destabilizat piața energetică și, cu ea, securitatea energetică a Moldovei. Inflația record, datorată în special creșterii bruște a prețurilor la energie și carburanți, afectează capacitatea de cumpărare a cetățenilor și pune presiune mare pe producătorii noștri, mulți dintre care au pierdut și piețele de desfacere din est. În acest an suntem loviți și de secetă, care pune în pericol munca agricultorilor”, a spus Sandu.
Potrivit ei, combinația de crize cu care se confruntă acum Republica Moldova este o povară grea pentru țară, o povară pe care Chișinăul, susține ea, nu o poate duce singur.
„Apreciem rolul României care, alături de Germania și Franța, a co-fondat Platforma de Sprijin pentru Moldova, în cadrul căreia partenerii noștri de dezvoltare din toată lumea ne oferă sprijin țintit pentru problemele cu care ne confruntăm. Dar situația ne cere să acționăm cu urgență maximă și să căutăm soluții alternative pentru a păstra stabilitatea țării și a trece cu bine de iarnă. Moldova are nevoie de soluții pentru securitatea energetică acum! Vrem să cumpărăm gaze din România și este important ca acest lucru să fie posibil cât de curând”, a mai spus Șeful Statului.
Ea a mai adăugat:
„Suntem o țară mică, vulnerabilizată de război, iar cetățenii noștri plătesc cel mai mare preț raportat la venit pentru energie din toată Europa. Pentru gaz plătim deja un preț dublu față de cel pe care îl plătesc consumatorii din România”.
Vorbind despre securitatea Moldovei, Sandu a spus: „situația volatilă de pe câmpul de lupte, apropierea frontului ruso-ucrainean de hotarul nostru de est crește gradul de incertitudine. Crește numărul provocărilor lansate de forțe interne, ce urmăresc destabilizarea situației din Republica Moldova”.
Totodată, președintele moldovean a dat asigurări că în pofida situației grele în care ne aflăm, într-un climat instabil și afectat de crize, Moldova vrea să se dezvolte, să avanseze în parcursul său european, să schimbe în bine viața oamenilor săi.
„În vremuri tulburi, învinge omenia, grija, solidaritatea, ajutorul reciproc. Mulțumim autorităților și cetățenilor României că ne sunteți alături”, a conchis Sandu.
Moldova și Rusia
Maia Sandu nu exclude că „Rusia ar putea ataca Moldova”